Dupa cum puteti observa, pentru o evaluare cât mai obiectiva a vinurilor pe care le prezint, adaug la sfârșitul review-urilor mele câte un punctaj. Deseori ați auzit de la mine că un vin peste 80 de puncte e recomandabil, că unul peste 90 e excepțional sau că unul sub 60 e de nebăut. Iata scala de punctaj după care m-am obișnuit să îmi fac referințele. Ea este, practic, scala Parker (introdusă de legendarul Robert Parker - gurul nord-american al vinurilor de pretutindeni) al carei maxim este de 100 de puncte. Nu vă plictisesc cu modul în care se ajunge la acordarea acestor punctaje - asta e deocamdată atribuția mea :), ci doar vă indic, în scală, zonele de calitate care fac un vin recomandabil sau nu. De menționat că legenda de mai jos, pe care am adoptat-o și eu, este aceea propusă de Vinul.ro, revista la care am onoarea să scriu:
LEGENDA
Sub 50 de puncte - nu il recomandam in niciun caz
Intre 50 si 59,9 de puncte - parerea noastra este sa nu-l bei
Intre 60 si 69,9 de puncte - de baut doar daca esti nevoit
Intre 70 si 79,9 de puncte - vin de calitate peste medie, dar mare atentie la pret
Intre 80 si 89,9 de puncte - vin pe care poti sa-l recomanzi si altora
Intre 90 si 94,9 de puncte - vin remarcabil
Intre 95 si 100 de puncte - vin exceptional, cu care te intalnesti rareori in viata