La Cetate Shiraz

Ultimul mohican n-a murit: e încă la Bruno! - Shiraz-ul La Cetate 2006

Hai s-o zic: Primul Shiraz românesc, vinificat în 2006 la Oprișor sub moșirea lui Liviu Grigorică a strugurilor îngrijiți de Veronica Gheorghiu și îmbuteliat în serie scurtă de doar 8799 de sticle, s-a epuizat la sfârșitul anului trecut, tocmai când vinul a devenit magistral! Mânat de interese meschine, da, sunt un egoist! - am evitat să-l recomand, tocmai pentru că n-am vrut să împărtășesc această minunăție decât cu prietenii mei cei mai dragi. Dar iată, pentru că ultimele câteva sticle au ajuns unde trebuie (și pentru că voi ați devenit, între timp, prieteni pe care-i prețuiesc), vi-l recomand ca pe o mare, mare șansă de a vă întâlni cu un vin din liga mare, la preț mai mic decât face el cu adevărat (evident, vinul ăsta nu-i din cele ieftine!).

Shiraz-ul ăsta e atipic și remarcabil, ca un scriitor de geniu rătăcit într-un cămin cultural dintr-un sat din Mehedinți. O bombă de fructe, da (până aici e Shiraz), dar de aici înainte începe neasemuita frumusețe a acestei licori nemaipomenite: rubiniul intens - sânge de porumbel îți luminează chipul când îl admiri în paharul Riedel și-ți face viața frumoasă - indiferent cât de grea ți-a fost ziua până să ajungi la bar. Nasul te zăpăcește instantaneu: vișinele supracoapte dublate de o notă lactică, de iaurt de fructe lasă loc expresiei complexe de fructe de pădure combinate cu vanilie (iată baricul!), pudră de cacao și condimente (piper roșu și un pic de mentă). Sarabanda de nuanțe continuă să-ți valseze pe sub nas pe măsură ce vinul evoluează la pahar - și o face magistral! - trecând de la tango-ul fructelor roșii, până la foxtrot-ul îndrăcit al prunelor confiate, trase în alcool. Delirul olfactiv prevestește un gust de excepție - și vinul confirmă din nou: corp mediu și 13% alcool - dar juri că-i mult mai puternic, catifelat și rotund, cu taninii incredibil de bine ascunși de iluzia de dulce (tipică pentru Shiraz) vinul fiind sec. Simți în atac (care-i intempestiv și obraznic) prune trase-n ciocolată, coacăze roșii și rodii coapte peste care ai pus gem de caise și înghețată de vanilie. Finalul e de simfonie - (Mozart, nu Beethoven!) iar post-gustul e... un Debussy care stă de vorbă cu Marques!

Ăsta-i un vin mare, de băut într-o stare de grație, puțin, încet și cu respect. Pentru el și pentru omul de lângă tine, cu care-ți împărtășești bucuria de a-l fi întâlnit.

Să-i dau 93 de puncte? Iată c-o fac! Contraziceți-mă, vă rog, cât încă mai puteți!